Vrei să lucrezi în diplomaţie? Te aşteaptă 52 de posturi vacante

      Nu mai puţin de 52 de posturi diplomatice vacante pentru profilul Afaceri Politice îşi aşteaptă ocupanţii. Cei care doresc să participle la concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  •   au dreptul să ocupe o funcție publică, conform prevederilor Constituției și legilor în vigoare
  •   se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituție și în legile în vigoare
  •  nu fac parte din partide politice
  •  au urmat studii superioare de lungă durată la o instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, recunoscută de ministerul de resort în domeniul educației
  • cunosc două sau mai multe limbi străine, dintre care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză
  •  au o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de act medical de specialitate
  •  nu au fost condamnati pentru săvârșirea unei infracțiuni
  •  nu sunt incompatibili cu dobândirea calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României.

       Dosarele de înscriere la concurs vor fi depuse electronic, prin intermediul formularului de înscriere disponibil pe platforma https://cariera.mae.ro/, de pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea Carieră – „Oportunități de angajare”, în perioada 20-29 iunie 2022. 

       Instrucțiunile în vederea înscrierii prin intermediul platformei https://cariera.mae.ro/, la concursurile de admitere în Ministerul Afacerilor Externe pot fi accesate AICI.

      Formularul electronic de înscriere va fi disponibil în perioada 20 iunie 2022 (ora 00:00, ora României) – 29 iunie 2022 (ora 23:59, ora României).

      Bibliografia generală de concurs și bibliografia specifică de concurs pentru profilul Afaceri Politice – Cod post POL2022 pot fi consultate AICI

      Regulamentul de concurs poate fi consultat AICI.

      Toate informațiile referitoare la desfășurarea concursului se publică pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, la secțiunea Cariere – „Oportunități de angajare.

      Proba testului-grilă se va desfășura online pe platforma https://cariera.mae.ro/.

      Proba scrisă se va desfășura în condițiile prevăzute de Regulament. Informațiile cu privire la data şi locul desfăşurării se vor publica pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, la secțiunea Cariere – „Oportunități de angajare.

        Proba interviului se va desfășura cu prezență fizică la sediul Ministerului Afacerilor Externe, conform programării candidaților admiși pentru această probă, care se va publica, în condițiile prevăzute de Regulament, pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, la secțiunea Cariere – „Oportunități de angajare.

       Informații suplimentare pot fi solicitate la Departamentul Resurse Umane, telefon 021-4311669, în fiecare zi lucrătoare, în intervalul orar 08.30 – 16.30, ora României, precum și la adresa de e-mail concurs@mae.ro.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply