Mulţi români din diaspora se integrează cu success în ţările în care au emigrat iar unii dintre ei devin lideri în comunităţile din care fac parte.
Președintele României, Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea imaginii, cercetării și culturii românești în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Astfel pentru merite deosebite le-au fost conferite următoarele distincţii:
- Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, doamnei Niţe Mihaela-Roxana, soprană, profesor de pian; doamnei Stanciu Oana, artist vizual; doamnei Stoica Florina, economist.
- Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – „Cercetarea științifică”, doamnei Constantin Aurora, profesor universitar doctor, Școala de Informatică, Universitatea din Edinburgh; domnului Dascălu Ștefan, cercetător în imunologie și epidemiologie teoretică, Universitatea Oxford; doamnei Dimitriu Delia-Gabriela, doctor, profesor cercetător, Universitatea Metropolitană Manchester.
De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la consolidarea și dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, în plan științific și medical, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler doamnei Chefani Alina Elena, medic, cercetător patolog, Institutul de Cancer Poundbury din Dorchester, și domnului Oniscu Gabriel Corneliu, medic, director, Centrul de Transplant din Edinburgh.
Totodată, în semn de apreciere pentru dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului, în calitate de voluntari, pentru contribuția importantă avută la promovarea imaginii țării noastre în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” în grad de Cavaler doamnei Pop Elisabeth, doctor, ofițer principal de politici de integrare socială, participare civică și democratică, Primăria Londrei; doamnei Popa Camelia-Luisa, specialist în relații cu publicul; doamnei Salvage Andreea-Lizica, jurnalist, asistent social.
Credit info si foto https://www.presidency.ro/ro/media