Acțiunea s-a desfășurat pe ruta Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc, în județul Harghita.
Au participat reprezentanți ai ocoalelor silvice din zonă, administratorii fondului forestier fiind singurii care pot face astfel de intervenții chiar și în zona drumurilor publice.
Arborii puneau în pericol siguranţa rutieră, iar acțiunea de îndepărtare a acestora s-a desfășurat pe parcursul a două zile, respectiv vineri și sâmbătă. Traficul a fost dirijat de piloţi de circulaţie, unii șoferi fiind nevoiți să aștepte în coloană pe perioada lucrărilor.