Italia – zonă roşie

Italia a devenit zonă roşie astăzi, când au intrat în vigoare o serie de măsuri ca într-o zonă cu risc maxim de contaminare. Astfel de decizii au fost instituite şi în lunile martie şi aprilie, când ţara a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.

În principiu, italienii nu vor putea ieşi din locuinţe sau să se deplaseze dintr-o localitate în alta, decât în baza unor motive bine întemeiate.

„De Crăciun, rămâneţi acasă!”, este apelul autorităţilor italiene către cetăţeni în ziua în care Peninsula a devenit zonă roşie. În special cinci regiuni: Liguria, Marche, Puglia, Umbria şi Veneto se află, potrivit Institutului Superior de Sănătate, la risc înalt de contaminare.

Douăsprezece regiuni şi provincii autonome sunt clasificate cu risc moderat. Sărbătorile şi interacţiunea între persoane ar putea să crească numărul de contaminări, îngreunând totodată şi serviciile din spitale, subliniază Institutul Superior de Sănătate, solicitând ca populaţia să evite toate ocaziile de contact cu persoane din afara familiei.

Pentru patru zile, toate magazinele, mai puţin cele alimentare şi farmaciile, sunt închise. La fel, restaurantele, toate localurile publice şi staţiunile de schi. Pentru a ieşi din locuinţă, cetăţenii trebuie să completeze un formular în care să justifice motivul deplasării.

Pentru a veni în sprijinul conaţionalilor rămaşi în Marea Britanie, compania Alitalia reactivează de astăzi legătura aeriană zilnică Roma – Londra – Roma, la numai patru zile după ce zborurile dintre cele două state au fost suspendate.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply