În Franța au fost închise 22 de şcoli

Ministrul francez al educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a declarat că 22 de şcoli din Franţa au fost închise din cauza apariţiei unor cazuri de COVID-19.

„În Franţa continentală, sunt, în prezent, 12 şcoli închise, dintr-un total de peste 60.000, ceea ce reprezintă un procent mic. Adăugând alte zece şcoli, din La Reunion (insula), în total sunt 22”, a declarat Blanquer pentru postul de radio Europe 1.

În Franţa, peste 12 milioane de elevi au revenit în şcoli, marţi, iar unii părinţi şi sindicatele profesorilor şi-au exprimat îngrijorarea faţă de planurile de redeschidere a sălilor de clasă, în condiţiile intensificării răspândirii coronavirusului.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că s-au înregistrat peste 7.000 de noi cazuri de infectare, în ultimele 24 de ore, pentru a doua zi consecutiv, aproape de nivelul record de 7.578 cazuri atins pe 31 martie, iar numărul pacienţilor internaţi din cauza virusului a crescut din nou.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply