Dosar penal pentru un medic de familie din Caraș-Severin

Un medic de familie din Caraş-Severin s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă pedepsită de lege.

Se pare că acesta continua să cheme pacienţii la cabinetul său medical pentru a prezenta cardul de sănătate în vederea emiterii de reţete medicale, deşi legislaţia în vigoare a suspendat utilizarea cardului de sănătate pe perioada stării de urgenţă. În consecinţă, faţă de faptele descrise mai sus, s-a dispus începerea urmăririi penale.

Cetăţenii care solicită asistenţă medicală, în această perioadă trebuie să respecte următorii paşi:

  • Contactati medicul de familie, telefonic sau prin alte mijloace electronice.
  • Nu vă prezentaţi la cabinetul medical fără programare.
  • Doar în conditiile în care medicul consideră necesar un examen medical, veţi fi programaţi la consultaţie.
  • Dezinfectarea mâinilor la intrarea în cabinet precum şi purtarea măştii sunt obligatorii.

Toate documentele medicale de care aveţi nevoie, le puteţi solicita şi vă vor fi trimise în format electronic făra a fi nevoie de prezenţa dumeavoastră sau a aparţinătorilor la cabinetele medicale din Caraş-Severin.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply