Potrivit unui studiu al Asociaţiei Britanice a Consumatorilor, după ce trec sărbătorile, unele persoane care nu sunt pe deplin satisfăcute de cadourile pe care le primesc, caută modalităţi de a scăpa de acestea.
Aproape o cincime dintre cei chestionaţi recunosc că au oferit sau au vândut cel puţin un cadou pe care l-au primit de Crăciun. Persoanele mai tinere, cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, sunt mai tentate să scape de cadourile nedorite, 30% susţinând că au găsit „noi proprietari” pentru cel puţin un cadou de care au fost nemulţumiţi după sărbători.
Comparativ, doar o cincime dintre persoanele cu vârste între 45 şi 54 de ani şi doar o zecime dintre cei peste 55 de ani recurg la această practică.
Printre cele mai neinspirate cadouri amintite de respondenţi s-au numărat băuturi cu termenul de valabilitate expirat, lenjerie intimă second-hand, curăţătoare de cartofi folosite sau alte ustensile de bucătărie, găleţi din plastic, mopuri, bureţi de uz casnic, mănuşi de cauciuc, detergenţi, suporturi pentru creioane.