Consulat itinerant în  Gallatin, Tennessee, SUA

          Secţia Consulară a Ambasadei României la Washington organizează un Consulat itinerant în localitatea Gallatin, în apropiere de Nashville, statul Tennessee, în perioada 23-24 iulie 2022, în vederea oferirii de asistenţă şi servicii consulare cetăţenilor români din această zonă.

           Consulatul itinerant va fi organizat la sediul “Bethel Romanian Church of God”, adresa: 585 Harris Lane, Gallatin, TN 37066.

            PROGRAM:

• Sâmbătă, 23 iulie 2022, între orele 9.00-19.00

• Duminică, 24 iulie 2022, între orele 14.00-19.00

            Vor fi efectuate următoarele SERVICII CONSULARE:

• acte notariale (procuri, declarații);

• obținere acte din România;

• înscrieri acte de stare civilă;

• pașapoarte electronice;

• verificarea statutului juridic față de statul român.

            MODALITATEA DE PROGRAMARE:

Cetățenii care doresc procesarea cererilor de servicii consulare pe durata consulatului itinerant din Tennessee pot solicita programare online la adresa de email washington.itinerant@mae.ro.

  • Data limită până la care se pot transmite cererile de programare este vineri, 8 iulie 2022, orele 14.00. Cererile sosite în afara perioadei menționate și cererile multiple nu vor fi luate în considerare.

           Mesajul transmis trebuie să conțină următoarele date:

subiect: consulat itinerant Nashville iulie 2022

• codul cererii/cererilor generate pe portalul www.econsulat.ro (format PE xxxxx), care au fost validate conform procedurii;

• numele și prenumele solicitantului de servicii consulare;

• serviciul consular solicitat;

• un număr de telefon de contact al solicitantului de servicii consulare.

               Pentru verificarea documentelor necesare procesării cererilor de servicii consulare se recomandă parcurgerea informațiilor postate pe pagina de internet a Ambasadei României la Washington, la adresa: http://washington.mae.ro/node/485.

                Fiecare persoană care solicită un serviciu consular urmează să fie contactată telefonic de către un reprezentant al oficiului consular pentru a i se comunicata data și ora programării obținute.

Precizăm că NU este posibilă preluarea de cereri formulate pe loc, fără programare.

Suplimentar procesărilor cererilor de servicii consulare, conform programărilor stabilite în prealabil, în ambele zile, în intervalul 18.00-19.00, vor fi organizate sesiuni de oferire a informațiilor consulare pentru persoanele interesate.

Credit info : mae.ro

sursa foto: wickipedia.com

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply