Republica Moldova se va depopula în următorii ani, fenomenul migraţiei urmând să ia amploare. Peste o treime dintre locuitorii săi va lua calea străinătăţii. Estimările prevăd că până în anul 2040 populația va scădea până la 1,7 milioane, adică o scădere cu aproape 35 de procente mai puţin decât în 2018. In plus vor exista şi schimbări în ceea ce priveste grupele de vârstă. Generațiile mai mari de 50 ani vor reprezenta aproape jumătate din populația totală, iar cei de peste 60 de ani vor reprezenta o treime din aceasta, generând un dezechilibru puternic .
In ceea ce priveşte genul va exista un număr foarte mare de gospodării de femei vârstnice cu o singură persoană, ceea ce va duce la un efect puternic asupra sărăciei în rândul acestora, arată Evaluarea Cuprinzătoare Comună de Țară privind Egalitatea de Gen, efectuată de Echipa de Țară ONU în Moldova, inclusiv Banca Mondială.
Fenomenul emigrarii continue a populației cu vârstă aptă de muncă va duce la un dezechilibru pe piaţa muncii. Cel puțin 15,5% dintre moldoveni doresc să părăsească Republica Moldova în următorii trei ani. La fel ca alte ţări europene si Republica Moldova va fi profnd afectată de îmbătrânirea populației şi de fenomenul migraţiei.
Nici viitorul nu arată schimbări în ceea ce priveşte declinul demografic mai ales că natalitatea nu este nici ea în creştere.
Natalia Covrig, autoarea studiului, a mai subliniat că, în domeniul ocupării, Moldova are cea mai mare prevalență a inactivității în rândul femeilor din regiune. Munca de îngrijire neremunerată în gospodărie și în familie reprezintă bariere în calea participării pe piața muncii, mai ales la femei, care își asumă responsabilitățile neremunerate de îngrijire în mod disproporționat. Femeile din zonele rurale au mai puțin acces la oportunități de muncă.
Credit info:https://diez.md/2022/06/07/in-anul-2040-moldova-ar-urma-sa-aiba-17-milioane-de-locuitori-iar-in-urmatorii-trei-ani-155-dintre-moldoveni-ar-dori-sa-emigreze/