Vaccinarea nu înseamnă o revenire imediată la normalitate

În Marea Britanie începe, luni, vaccinarea în masă a populaţiei împotriva COVID-19, după ce autorităţile au aprobat vaccinul Pfizer. Autorităţile atrag atenţia însă că acest lucru nu înseamnă o revenire imediată la normalitate.

Cincizeci de spitale din Marea Britanie sunt pregătite să primească vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de Pfizer şi să înceapă, luni, campania de vaccinare în masă pentru cei care doresc să primească vaccinul.

Vaccinul este fabricat în Belgia, iar primele doze sunt aşteptate să ajungă în Marea Britanie astăzi, cu trenul de mare viteză Eurostar.

Autorităţile britanice atrag, însă, atenţia că vaccinarea populaţiei împotriva coronavirus nu înseamnă o revenire imediată la normalitate.

„Avem nevoie de mai multe vaccinuri, dar avem nevoie şi ca oamenii se înţeleagă că acestea nu reprezintă un bilet de ieşire din această situaţie. Ne aşteaptă luni grele de iarnă şi oamenii trebuie să continue să urmeze regulile”, Jonathan Van-Tam, reprezentant al profesiei medicale în cadrul Guvernului.

Primii care vor primi vaccinul anti-COVID-19 vor fi cadrele medicale şi pacienţii în vârstă, care se află deja în spitale. Urmează apoi persoanele care trăiesc în cămine de bătrâni şi apoi restul populaţiei, începând cu persoanele cele mai în vârstă.

Jonathan Van-Tam a declarat însă că după primul val al campaniei de vaccinare se aşteaptă ca rata mortalităţii să fie redusă cu 99%

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply