Târgul 100 de Tradiții Românești

În perioada 14 – 16 iulie 2023 Asociația Kogaion 115 vă invită la ultima ediție din această vară a Târgului 100 de Tradiții Românești,  în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti, Str. Monetăriei, Nr. 3. Intrarea la târg este liberă.

Păstrând spiritul autentic al sărbătorilor populare româneşti, meşterii prezenţi la acest târg îi aşteaptă pe bucureşteni cu sumedenie de lucruri create de ei cu multă pricepere şi cu mult suflet: ceramică pictată cu motive tradiționale, icoane pe lemn și pe sticlă, zgărdane şi cingători cu mărgele, covoare ţesute la război, ii și fețe de masă brodate manual, vâlnice și marame, chimire și vestimentație din piele naturală .

Cei care doresc să se bucure de obiectele făurite de artizanii veniţi la târg pot admira și târgui bijuterii unicat din argint, jucării din lână croșetată sau din pânză, decorațiuni din lemn pictat.

Producătorii vin cu brânzeturi din lapte de capră și de oaie, fructe și legume proaspete, diverse sortimente de miere și păstură, ciocolată și prăjituri de casă, turtă dulce.

Din lăzile de zestre ale bunicilor anticarii vor scoate la iveală costume populare autentice, carpete sau ștergare cu alesături. Cei care vor să își redecoreze casele în stil țărănesc vor găsi aici  roți de tors, copăițe și  blidare.

Mâncare caldă pentru toate gusturile va fi preparată la fața locului: ciorbă țărănească cu afumătură, pui cu ciuperci,  varză la ceaun cu piept de porc, frigărui la grătar.

În fiecare zi a târgului vor funcționa ateliere de creativitate. De la ora 10 până la ora 19 se vor desfășura: Atelierul de pictură de icoane pe scoarță de copac sau pe piatră și Atelierele Zonta, unde copiii pot împleti coronițe din flori de lavandă, pot picta obiecte din ceramică sau din lemn sau confecționa tablouri prin tehnica șervețelului.

Ceramica Dor De Viu a pregatit atelierul de „pământ copt”, vineri 14 iulie, intre orele 10 și 16, atelier dedicat observării etapelor de transformare a lutului în obiect ceramic finit.

Programul târgului:  zilnic între orele 10:00-19:00 

Programări la ateliere se pot face la urmatoarele numere de telefon: 0735072630 (Atelierul de icoane), 0723471440 (Atelierele Zonta), 0741932647 (Atelierul de ceramică)

Da-i o nota Articolului

5 / 5. Numarul de voturi: 2

leave a reply