Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a descris situaţia creată de pandemia de coronavirus ca fiind foarte gravă. Declaraţia a fost făcută după discuţiile de la Bruxelles despre COVID-19: „Am luat decizia de a întări cooperarea noastră la nivel european, mai ales în ceea ce priveşte testarea şi depistarea cazurilor noi.”
În Europa au fost adoptate noi restricţii în vederea limitării epidemiei. Barurile şi restaurantele din Catalonia, în nord-estul Spaniei, au fost închise pentru cel puţin două săptămâni, decizie în urma căreia sunt aşteptate proteste vehemente.
Restricţii de călătorie au fost instituite în anumite regiuni din Slovenia, inclusiv în capitala ţării, Ljubljana.