Cine se încadrează în categoria celor care pot beneficia de noul Bonus Covid? Românii care au lucrat ca îngrijitori ai persoanelor vârstnice in Germania.
In valoare de 550 euro, asa numitul noul bonus Covid va fi alocat ca o recompensă pentru munca depusă în timpul pandemiei. Efortul angajaţilor din sectorul îngrijirii persoanelor în vârstă nu a trecut neobservat mai ales că Germania a fost greu lovită de pandemie şi a impus perioade lungi de izolare si restricţii dure.
Acestă recunoastere bănească va fi primită de toţi angajații cu normă întreagă ai spitalelor și caselor de bătrâni care au lucrat în îngrijirea geriatrică.
Ministrul Sănătății Karl Lauterbach a declarat ca a fost deja elaborat proiectul “Bonusului Covid” , citat de ZDF. Oficialul a mai anuntat ca este vizat indeosebi personalul care a fost însărcinat în mod deosebit cu îngrijirea pacienților cu Covid. Acesti oameni au riscat ingrijindu-i pe ceilalti şi au fost supuşi unor măsuri de igienă sporite si unui risc crescut de infecție.
Proiectul se află acum la comitetele de sănătate iar după revizuirea acestuia, bonusurile ar trebui sa ajungă la beneficiari, începând cu 30 iunie.