Belgia anunţă că a inclus România în zona portocalie a statelor pentru care se pot stabili măsuri speciale COVID-19. De mâine vor fi reguli noi şi la frontiera cu Ungaria.
Cei care vin din România vor fi supuşi unei examinări medicale, iar dacă nu există suspiciuni legate de infectare vor putea intra în Ungaria, însă vor trebui să stea în carantină sau în izolare pentru 14 zile, cu excepţia situaţiilor în care prezintă rezultatele a două teste negative.
Începând de mâine, turiştii care călătoresc cu maşina în Grecia sunt obligaţi să prezinte, la singurul punct rutier deschis, cel de la Kulata, un test cu rezultat negativ, în limba engleză, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.
Între timp, platforma electronică de înregistrare a călătoriilor a redevenit disponibilă după ce a fost blocată timp de două zile.