Prinţul Charles îi îndeamnă pe români să-şi petreacă vacanţele în România

Într-un scurt metraj, Prinţul de Wales îi îndeamnă pe cei din România ca pe timpul epidemiei să descopere frumuseţile, tradiţiile, gusturile propriei lor ţări.

Filmul a fost prezentat ziariştilor în casa din Ţinutul Secuiesc a moştenitorului tronului Marii Britanii.

Documentarul de 5 minute, realizat de producătorul Wild Carpathia, Charlie Ottley, prezintă pe fundalul naraţiei Prinţului Charles imagini spectaculoase despre comorile naturale ale României, monumentele şi tradiţiile sale populare.

Prinţul de Wales relatează că, de la prima sa vizită de acum 20 de ani, a făcut cunoştinţă şi a ajuns să se îndrăgostească de moştenirea istorică fără pereche a României, de biodiversitate, pădurile impresionante, de Delta Dunării, bisericile-cetăţi săseşti, culmile munţilor transilvane, pădurile sălbatice ale Harghitei, muzeele din Bucureşti şi de strâmtoarea Dunării de la Porţile de Fier.

Moştenitorul tronului a găsit drept minunată „multitudinea biologică şi culturală unită sub un singur drapel”, dând glas convingerii sale că aceasta face ca România să devină o regiune unică a Europei.

Prinţul Charles a menţionat că ştie exact ce efect distrugător a avut epidemia de coronavirus asupra turismului. I-a îndemnat pe români ca după slăbirea restricţiilor să-şi petreacă timpul liber în propria lor ţară, să cunoască lumea înconjurătoare, minunile din aceste locuri.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply