Peste 78.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră

Peste 78.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 40.000 de persoane, cu peste 18.000 de mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria rămâne cea mai tranzitată, cu peste 50.000 de persoane, dintre care aproape jumătate au intrat în ţară. În urma verificărilor efectuate de specialişti, au fost trimise în izolare sau în carantină peste 2.600 de persoane.

Principalele puncte de trecere în care a fost luată această măsură sunt Nădlac 1 şi 2, Borş, Petea şi Vărşand.

Poliţia de Frontieră precizează că în această perioadă lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply