Noi măsuri restrictive în Grecia

Grecia a început să plătească preţul redeschiderii graniţelor pentru turişti cu o creştere semnificativă a numărului de noi cazuri şi în încercarea de a readuce sub control epidemia, autorităţile au anunţat noi măsuri restrictive.

Începând cu data de 17 august, vizitatorii care vor intra în Grecia cu zboruri din Suedia, Cehia, Belgia, Spania şi Olanda să prezinte obligatoriu un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maxim 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Măsura va fi valabilă şi pentru vizitatorii din Malta, dar începând cu miercuri, 12 august.

Tot la 17 august, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID va fi obligatorie pentru toţi vizitatorii ce vor intra pe cale rutieră, măsură fiind valabilă şi pentru cetăţenii greci, străinii posesori ai unui permis de şedere Grecia, şi cetăţenii greci cu domiciliul în străinătate. Testul trebuie efectuat în ţara de origine şi nu în Grecia.

Pentru punctul de frontieră Kakavia, graniţa dintre Albania şi Grecia, s-a stabilit un plafon zilnic de trecere de 750 de persoane. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 16 august. De asemenea, se suspendă toate evenimentele publice la care participanţii ar fi stat în picioare, respectiv festivaluri, concerte în aer liber.

În perioada 11-23 august, ca urmare a sarcinii epidemiologice, se interzice funcţionarea barurilor, teraselor, restaurantelor şi tavernelor între orele 24:00 şi 7:00 dimineaţa a zilei următoare, în următoarele regiuni ale Greciei: Insula Creta, Macedonia Răsăriteană, Halkidiki,şi insulele: Kythira, Paros, Santorini, Mykonos, Zakynthos, Kos şi Antiparos.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply