Minori din municipiul Galați daţi dispăruţi

Poliţiştii gălățeni caută doi minori, o fată de 13 ani și un băiat de 14 ani, care au plecat, ieri, împreună de la locuințele lor, din municipiul Galați, și nu au mai revenit. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, cei doi sunt prieteni și ar fi plecat împreună în direcția Constanța, luând trenul de ora 14:30. De altfel, cei doi minori ar fi fost văzuți ultima dată împreună, în gara Constanța. La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o geacă lungă de fâș, de culoare bleumarin, cu glugă, iar în picioare purta adidași de culoare albă. Semnalamente: înălțime – 1,68 m, greutate – aproximativ 75 kg, constituție corpolentă, păr șaten, lung până la umeri, ochi căprui, fața rotundă (cercei în formă de inimoiară). La momentul plecării, minorul era îmbrăcat cu o haină de tercot, cu glugă, de culoare bleumarin, pantaloni de trening, iar în picioare purta adidași de culoare grena. Asupra sa avea un rucsac portocaliu cu bleumarin. Semnalmente: înălțime – 1,75 m, greutate – 60 kg, constituție astenică, păr negru, tuns scurt, ochi negri, ten măsliniu, fața ovală. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acestora sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112, sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie – ne-a informat corespondentul Radio România Maria Măndiţă.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply