De 1 martie, românii din toată lumea celebrează Mărţişorul, simbol al triumfului primăverii asupra iernii, al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii. Micuta bijuterie cu şnur alb şi roşu a primit în 2017, recunoasterea universala fiind inclus de UNESCO pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii.
Celebrând acest simbol românesc, Galeria de Artă a Accademia di Romania vă invită în capitala Italiei, de 1 martie 2022, la ora 17.30, la expoziția „Mărțișor – Legendă de primăvară”, un eveniment organizat de Institutul Limbii Române din București, Accademia di Romania in Roma și Ambasada României în Italia.
La Expoziția de mărțișoare pot fi admirate creații ale elevilor și profesorilor implicați în Cursul de limbă, cultură și civilizație românească (L.C.C.R.) din Italia, Spania, Belgia și Franța cu cele realizate de Ambasada Republicii Moldova în Italia și Institutul Bulgar de Cultură de la Roma și cu lucrări realizate în șapte școli din România.
Pe lângă panourile cu mărțișoare și felicitari de 8 Martie, vor putea fi vizionate o serie de proiecții video care prezintă imagini de la atelierele de creatie .
Grupul coral polifonic „Arpeggio” va oferi publicului prezent la inaugurarea expoziției un recital muzical.
Organizatorii atrag atentia că accesul în sală se va face pe bază de Super Green Pass și cu purtarea obligatorie a măștii de protecție FFP2. Credit foto si info: https://facebook.com/events/s/mostra-internazionale-martisor/4547965475313938/