Încep probele la aplicaţia de urmărire a cazurilor de COVID-19, în Spania

În Spania încep probele la aplicaţia de urmărire a cazurilor de COVID-19, care permite atenţionarea celor în pericol de a fi infectaţi după contactul cu persoanele testate pozitiv.

Autorităţile au decis ca testările să înceapă într-o insulă din Canare, cel mai puţin afectată de epidemie.

Primele probe ale noii aplicaţii de urmărire a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV 2 vor avea loc începând din 29 iunie şi vor dura două săptămâni.

Astfel, locuitorii insulei La Gomera, unde a fost detectat primul caz de COVID-19, dar care a fost una din zonele cu cele mai puţine cazuri din Spania, vor putea utiliza versiunea pilot a aplicaţiei. Ei vor putea descoperi dacă au avut contact cu persoane contaminate.

Pentru că în insulă nu mai există cazuri, autorităţile au desemnat 300 de persoane care vor simula că sunt infectate. Timp de două săptămâni, acestea se vor plimba prin insulă şi vor determina sistemul se transmite alerte tuturor indivizilor care sau aflat mai mult de 15 minute la o distanţa mai mică de 2 m de presupuşii contaminaţi.

Aplicaţia se bazează pe conexiunea Bluetooth a telefoanelor mobile. Pentru a emite şi a observa identificarea altor dispozitive, aplicaţia nu va folosi geolocalizarea şi nici GPS-ul telefonului mobil, neputând să controleze deplasările sau alte date ale utilizatorilor – asigură guvernul spaniol. Utilizarea aplicaţiei este voluntară şi se încadrează în limitele urgenţei sanitare.

Telefoanele mobile care au fost în contact cu pacientul vor primi o alertă privind riscul de contaminare şi instrucţiuni privind procedurile de urmat.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply