Aflat in vizita la Bucuresti , Premierul Spaniei Pedro Sanchez a transmis un mesaj de mulțumire și recunoștință României și românilor care trăiesc în Spania, dupa intrevederea cu președintele Klaus Iohannis.
„As vrea să subliniez că vrem să transmitem un mesaj de recunoștință celor peste 1 milion de români care trăiesc în Spania, contribuie la dezvoltarea țării, se integrează foarte bine, dovadă că suntem două popoare înfrățite”, a declarat prim-ministrul Spaniei.
Pedro Sanchez a accentuat că relațiile comerciale dintre România și Spania sunt foarte bune și că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre întărirea acestora.
„Vreau să scot în evidență faptul că România și Spania au relații comerciale foarte bune. Se pot face îmbunătățiri în acest plan. În acest sens, președintele Iohannis și cu mine am vorbit despre cum am putea întări relațiile bilaterale”, a declarat Sanchez.
La rândul său, presedintele Klaus Iohannis a afirmat : „Comunitatea română din Regatul Spaniei, a doua cea mai mare comunitate a noastră, este foarte bine integrată și are un rol semnificativ în viața economică și socială a statului spaniol. I-am mulțumit cu acest prilej Președintelui Sánchez pentru susținerea oferită constant cetățenilor români care trăiesc și muncesc în Spania”.
Info si credit foto : precidency.ro