Guvernul italian se pregăteşte să prelungească starea de urgenţă

Guvernul italian se pregăteşte să prelungească starea de urgenţă, până la 31 octombrie.

În această după-amiază, în Senat şi, mâine, în Camera Deputaţilor, premierul Giuseppe Conte va prezenta situaţia epidemiologică a ţării şi necesitatea prelungirii stării de urgenţă, de la 31 iulie la 31 octombrie.

Italia, primul stat din Europa afectat de pandemia de COVID-19, a ajuns în medie la 170 de noi cazuri, dintr-un total de 246.286 de persoane contaminate şi 35.112 morţi, de la sfârşitul lunii februarie până în prezent.

Din opoziţie, liderul formaţiunii de extremă dreapta Liga, Matteo Salvini, a anunţat deja că va protesta împotriva acestei prelungiri.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Pierpaolo Sileri, din partea Mişcării populiste Cinci Stele, a explicat că prelungirea stării de urgenţă nu înseamnă o închidere a populaţiei, nu presupune nimic dramatic, ci că este vorba doar de un instrument în măsură să ofere o mai mare flexibilitate executivului în acţiunile sale.

Da-i o nota Articolului

3.8 / 5. Numarul de voturi: 5

leave a reply