Guvernul britanic schimbă recomandările privind revenirea la locul de muncă

Guvernul britanic şi-a modificat recomandarea privind revenirea la locul de muncă, pentru a încuraja tot mai multe persoane să facă acest lucru.

Premierul Boris Johnson a declarat că transportul public poate fi folosit, de acum, de oricine şi nu numai în scopul unor deplasări esenţiale. El a precizat că, începând cu luna august, angajatorii vor avea o libertate mai mare pentru a cere angajaţilor să revină la serviciu.

„Acolo unde angajatorii decid, alături de salariaţii lor, că este sigur să revină la serviciu, atunci oamenii ar trebui să se întoarcă la locul de muncă, cu condiţia ca acest lucru să se poată realiza prin asigurarea protecţiei pentru COVID”, a precizat Johnson.

Miercuri, principalul consilier ştiinţific al premierului, Sir Patrick Vallance, a declarat că nu vede niciun motiv pentru schimbarea recomandării oficiale actuale, şi anume aceea ca acolo unde este posibil, să se lucreze de acasă.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply