Grup operațional pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, în SUA

Joe Biden, preşedintele ales al Statelor Unite, a anunţat crearea unui grup operaţional format din experţi medicali ce va fi însărcinat cu dezvoltarea unui plan pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, relatează dpa.

„Gestionarea pandemiei de COVID-19 este una dintre cele mai importante lupte cu care se confruntă administraţia noastră, şi voi fi informat de oameni de ştiinţă şi de experţi. Consiliul consultativ va contribui la modelarea abordării mele pentru gestionarea creşterii numărului de cazuri raportate; asigurarea de vaccinuri sigure, eficiente şi distribuirea acestora în mod eficient, echitabil şi gratuit; şi protejarea populaţiilor cu grad ridicat de risc”, a declarat Biden.

Grupul operaţional va fi format din oameni de ştiinţă şi din experţi în sănătate publică şi va fi condus de medicii David Kessler, Vivek Murthy şi Marcella Nunez-Smith.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply