GCS: Numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 a crescut!

325 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la 13.837 de îmbolnăviri.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate şi externate. La terapie intensivă sunt internaţi 244 de pacienţi.

Până acum, 827 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 514 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.896 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 526 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.709 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.795.810 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.384 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 78 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply