Drumul uleiului la Muzeul Astra

În perioada 23-25 noiembrie, Muzeul ASTRA organizează un ghidaj demonstrativ despre ulei și oloit, un meșteșug vechi cu beneficii actuale. Mai precis, ghidajul pornește de la modul în care se obținea în trecut uleiul din plante oleaginoase și ajunge la felul în care acesta era valorificat într-o gospodărie sau în comerț. Prin această inițiativă vizitatorii au acces la grupa tematică de Prelucrarea semințelor oleaginoase din cadrul Muzeul ASTRA, grupă ce deține utilaje din patrimoniul civilizaţiei tehnice rurale românești, unele unicate în peisajul etnografic european.

,,În perioada Postului țăranii au înlocuit în alimentație grăsimea de origine animală cu cea de origine vegetală. Uleiul era produs prin metode tradiționale în ateliere de oloit specializate sau organizate în gospodăria țărănească. În principal, uleiul se obținea din semințe de dovleac, de floarea soarelui, de in sau de cânepă. Uleiul rezultat era foarte concentrat și aromat, hrănitor și cu multe beneficii pentru sănătate. După recoltare semințele se uscau la foc mic, de obicei pe cuptor și se păstrau la loc uscat până la zdrobire. Zdrobirea se făcea la piuă, acționată de forța umană, animală sau hidraulică, până când semințele erau mărunțite în particule mici astfel încât să poată fi trecute printr-o sită de separare a miezului oleaginos de coaja tare. Făina rezultată era frământată cu un strop de apă într-o covată iar apoi era prăjită pe o tigaie metalică pentru a se activa uleiurile. De aici rezulta o pastă prăjită care era pusă într-un săculeț de pâslă introdus apoi în oala cu găuri a teascului. Prin forța de presare a acestuia, trecând prin prin pâsla care aționa ca cea mai fină sită, se scurgea uleiul într-un vas colector. Turta care rămânea era practic un reziduu, dar în marea ingeniozitate a țăranului român de a nu risipi nimic, aceasta era folosită ca nutreț pentru vite sau era pusă la foc. Așa se face că vom descoperi în acest ghidaj, împreună cu vizitatorii Muzeului ASTRA, cum se obținea uleiul din plante oleaginoase și prin ce instrumentar specific – arhaic – se prelucra acesta.”, a declarat Bianca Stroia, muzeograf Muzeul ASTRA

Drumul uleiului în Muzeul ASTRA va avea loc în zona atelierelor de uleit din Muzeul în Aer Liber: Nădăștia, Grid, Livada, Tălmăcel, Cristian și Băiești. Cei interesați pot participa la acest ghidaj cu o programare la numărul de telefon 0756085794.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

INFO TEXT: Bianca Stroia, muzeograf Muzeul ASTRA

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply