Doliu național în Spania

În Spania începe o perioadă de zece zile de doliu naţional, în memoria celor 27.000 de victime ale pandemiei de COVID-19.

Drapelul va fi arborat în bernă la peste 14.000 de clădiri publice şi pe navele spaniole, până la 5 iunie.

Regele Felipe al VI-lea, în calitate de şef al statului spaniol, va prezida o ceremonie memorială solemnă, după ce ţara va ieşi din carantina impusă în urmă cu două luni şi jumătate, a anunţat guvernul.

Victimele sunt „bărbaţi şi femei ale căror vieţi au fost curmate brusc, lăsând în mare suferinţă prieteni şi rude, atât din cauza pierderii neaşteptate, cât şi a circumstanţelor dificile în care aceasta s-a întâmplat„, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului, María Jesús Montero.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply