Decizie buna pentru romanii din diaspora: va exista salariul minim european

          Milioane de europeni vor beneficia de un salariu minim la nivel european, în urma unui acord istoric între Consiliul și Parlamentul European. In momentul în care va fi adoptată definitiv, noua lege va înlătura  inechităţile din domeniul muncii în ceea ce priveşte diferenţele care există acum între statele membre în priviinţa cuantumului  salariului minim.  Ea va contribui astfel la realizarea unor condiții de muncă și de viață decente pentru angajații europeni.

     Noua directivă europeană va stabili și proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale. Sunt prevăzute aspecte privind negocierile colective pentru obţinerea  salariilor . Legea va permite accesul mai facil la un venit decent tuturor lucrătorilor care au dreptul la un salariu minim în temeiul legislației naționale, de exemplu, prin salariul minim legal sau prin acorduri colective.

        După ce va fi adoptată, legea va trebui aplicată în statele membre. Acestea  sunt invitate să instituie un cadru procedural pentru a stabili și actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare.

         O altă prevedere stipulează actualizările salariilor minime legale să aibă loc cel puțin o dată la doi ani (sau cel mult o dată la patru ani pentru țările care utilizează un mecanism de indexare automată). Partenerii sociali vor trebui să fie implicați în procedurile de stabilire și actualizare a salariilor minime legale.

     Acordul provizoriu deocamdată dintre Consiliu și Parlamentul European prevede ca  în cazul în care rata de acoperire a negocierii colective este mai mică de 80%, statele membre să stabilească un plan de acțiune pentru promovarea negocierii collective prin măsuri concrete cum ar fi controale efectuate de inspectoratele de muncă, informații ușor accesibile privind protecția salariului minim și dezvoltarea capacității autorităților de aplicare a legii de a urmări angajatorii care nu se conformează.

  Acordul va trebui să fie confirmat de Coreper, urmând apoi un vot formal atât în Consiliu, cât și în Parlamentul European.

Statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.

Da-i o nota Articolului

5 / 5. Numarul de voturi: 1

leave a reply