De 8 Martie româncele sunt sărbătorite si în diaspora

       LA MULTI ANI TUTUROR DOAMNELOR SI DOMNIŞOARELOR ! Românii din toată lumea sărbătoresc astăzi Ziua Mamei şi Ziua Femeii .După doi ani de pandemie, în 2022 ne putem bucura în sfârşit de evenimente dedicate reprezentantelor sexului frumos.

Asociația Românii în Italia (ARI), a organizat duminică, la Casa dei Diritti del Comune di Milano, cea de-a XII-a ediție a evenimentului “Mărțișorul și Ziua Femeii la Milano”. Spectacolul de  muzică si poezie  a fost susținut de actorul Ion Marinescu Tzurlă  și  de actriţa Teatrului Naţional din Bucureşti Anca Constantin Van Der, în regia lui Laurențiu Calomfirescu. Evenimentul, îndelung asteptat de conaţionalii din Peninsulă a prezentat  o incursiune prin muzica românească, pornind de la folk, pănă la muzică populară din diverse zone ale României si un recital poetic reprezentativ pentru cultura românească.

In Spania,într-una dintre cele mai mari comunităti din diaspora ,  Ziua femeii  a fost celebrată de reprezentanții Centrului Civic Român din Castellon . Acestia au mers la spitalul local, îmbracaţi  în costume tradiționale si au dăruit cadrelor  medicale si personalului feminin, flori cu simbolul tricolorului și diplome de recunoștință. Gestul lor omagiază efortul acestora de a ii ajuta în  timpul pandemiei , pe românii care au fost internați pe secțiile COVID de la Spitalul General din Castellon.

Ministerul Afacerilor Externe  omagiază Ziua Femeii,  reamintind ca româncele au scris istoria lumii si invită la vizionarea unor  materiale video cu portretele câtorva dintre eroinele care au adus prestigiu României în lume :

  • Ștefania Mărăcineanu – chimistă și fiziciană de renume internațional
  • Virginia Andreescu Haret – prima femeie arhitect din România și prima femeie din lume arhitect inspector general
  • Sarmiza Bilcescu – prima româncă avocat și prima femeie din lume cu un doctorat în drept
  • Martha Bibescu – romancieră, poetă, politiciană și memorialistă premiată de Academia Franceză, membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles
  • Maria Rosetti – ziaristă și publicistă, simbol al Revoluţiei de la 1848.

Mai multe detalii si credit foto pe : https://www.facebook.com/ambasada.madrid/photos/a.550703894970054/7339765159397193/ si  https://www.facebook.com/events/457269742797114/?acontext=%7B%22event_action_history%22%3A[%7B%22mechanism%22%3A%22search_results%22%2C%22surface%22%3A%22search%22%7D]%2C%22ref_notif_type%22%3Anull%7D

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply