Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa a primit în folosinţă un nou echipament pentru efectuarea testelor de precizie COVID-19, aparatul de tip Real Time PCR, împrumut de la Cluj, fiind cel de-al treilea de acest tip aflat acum în dotarea unităţii constănţene, a informat prefectul George Niculescu. „Chiar dacă ne despart peste 650 de kilometri, distanţa nu este atât de mare atunci când vrei să ajuţi şi ţin să mulţumesc celor de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, care au trimis un aparat Real Time PCR în Constanţa!”, a subliniat prefectul judeţului Constanţa.
Aparatul a fost împrumutat Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, pentru o perioadă de trei luni, cu posibilitatea de extindere a acestui termen, dacă situaţia o va cere, astfel că în momentul de faţă, dispunând de trei echipamente de testare, are capacitatea de a procesa zilnic aproximativ 100 de analize pentru diagnosticarea COVID-19.