România pierde în fiecare an sute de mii de persoane, care aleg să plece să muncească peste hotare, echivalentul unui oraş mic. Autoritatile încă nu găsesc, de 30 de ani, pârghiile necesare pentru a stopa acest fenomen. Un raport al Comisiei Europene arată că forța de muncă din România va continua să scădă cu aproape 9% până în 2030. Antreprenorii se plâng de lipsa personalului calificat iar firmele se orientează spre lucrători din Asia.
Pe lângă fenomenul migraţionist, lipsa calificărilor și nepotrivirile cu nevoile pieței de muncă, precum și sistemul educațional slab afectează în mod negativ perspectivele acestei evoluții, arată raportul de țară al CE, aferent Semestrului European pentru pimăvara 2022.
Datele Biroului european de statistică mai reliefează faptul că numai anul trecut, 15% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au ales să nu urmeze o facultate sau alte studii de formare. Din nefericire procentul ne situează la coada clasamentului European.
Ţinând cont de faptul ca peste 8 milioane de români apţi de muncă au ales calea străinătăţii, situația demografică din România pune presiune pe piața forței de muncă și pe sistemele educaționale și de pregătire profesională.
Experții Comisiei Europene susţin în raportul de țară Semestrul European de primăvară 2022, citat de www.agerpres.ro că „actualele tendințe arată o micșorare de 8,8% a forței de muncă în 2030 în comparație cu ziua de azi. Aceasta va necesita o productivitate mai mare și o creștere a ratei de angajare, în mod notabil în rândul femeilor, persoanelor de etnie romă, tinerilor și oamenilor în vârstă, persoanelor cu dizabilități și celor cu aptitudini educaționale scăzute.
Calificările forței de muncă rămân insuficient aliniate cu nevoile pieței muncii. Lipsa calificărilor și nepotrivirile, precum și un sistem educațional și de pregătire profesională slab afectează în mod negativ perspectivele.
Capacitatea serviciilor de angajare publică de a oferi sprijin integrat și specializat, inclusiv perfecționarea și recalificarea, rămâne limitată”.Un alt efect negativ îl are declanşarea războiului din Ucraina.
De altfel , Comisia Europeană a anunţat că a evaluat existenţa dezechilibrelor macroeconomice în 12 state membre UE selectate pentru analize aprofundate în Raportul privind mecanismul de alertă (RMA) din 2022. Șapte ţări – România, Germania, Spania, Franţa, Ţările de Jos, Portugalia şi Suedia – continuă să înregistreze dezechilibre excesive, arată un comunicat al Executivului comunitar.
Info credit https://ec.europa.eu/info/system/files/2022-european-semester-country-report-romania_en.pdf