Comisia Europeană avertizează că o prelungire a epidemiei de coronavirus va declanșa efecte în cascadă în întreaga Europă, iar Italia și Franța ar putea intra în recesiune.
Noua avertizare din partea comisiei, întărește previziunile sumbre făcute de Washington.
Cele mai afectate de epidemia de coronavirus sunt companiile aeriene, ale căror pierderi la nivel global sunt estimate că vor ajunge la peste 110 de miliarde de dolari.
Din cauza COVID-19, companiile ar putea avea pierderi de 19% din cifra de afaceri, se arată într-o analiză făcută de autoritățile din domeniu.
,,O ușoară recesiune sau să zicem stagnare. Deși zona euro nu e foarte departe de stagnare. Există posibilitatea asta. Vă pot spune că piețele deja încep să pună în preț o astfel de variantă. Dacă ne uităm la plonjonul pe care l-au avut bursele, nu de o lună încoace, ci doar în această săptămână, o să vedem că se pun în preț lucruri destul de urâte din punct de vedere macroeconomic, în special în Statele Unite”, a declarat analistul economic Liviu Moldovan pentru rfi.ro
Companiile aeriene sunt cele mai afectate.
,,Sigur că se poate. Uitați-vă pe știrile care relevă numărul de vacanțe, de excursii, de călătorii anulate în Italia. Turiștii sau oamenii de afaceri pot spune că nu mai merg cu avionul pentru că sunt riscuri, nici cu trenul pentru că sunt riscuri și aleg să mai stea o zi pe drum și să se deplaseze cu mașina. Uitați cum un număr de bilete de avion nu vor mai fi cumpărate. Companiile de transport în general, dar mai cu seamă de transport aerian, sunt cele mai lovite. E ca și cum s-ar scumpi benzina la noi la 7 lei pe litru. Ce ar face Uber, Bolt și alte firme?” a mai adaugat Liviu Moldovan.