Astăzi, în jurul orei 19:10, la Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța, va ateriza al patrulea avion cu cetățeni români repatriați din Italia. Pasagerii vor decola din Veneția, informează Prefectura Constanța, care nu a precizat și numărul acestora. Odată ajunși în România, oamenii vor parcurge
traseul epidemiologic stabilit încă de la primul transport umanitar sosit la Constanța, sâmbătă, când 227 de persoane au intrat în carantină la un hotel din Mamaia. Celor sosiți în această seară li se vor preleva probe, care vor fi analizate la București. Apoi vor fi transportați, sub escortă, la centrul de carantinare din Techirghiol, unde au ajuns luni alte 137 de persoane. Jandarmii asigură paza centrelor de carantinare desemnate la nivelul județului Constanța, 24 de ore din 24., informează corespondentul RRA Sorin Cealera./gpodea