„Câinii” intră în şomaj tehnic

După ce FCSB și Viitorul au micșorat salariile fotbaliştilor la jumătate din cauza sistării campionatului pe parcursul pandemiei de coronavirus, din context nu putea lipsi nici Dinamo. Patronul Ionuţ Negoiţă, s-a chinuit în ultima perioadă cu plata salariilor, iar acum a apărut varianta nesperată pentru el, cea a șomajului tehnic. Surse din ProSport, spun că staff-ul alb-roșilor a redactat deja deciziile de suspendare a contractelor pe perioada stării de urgență, iar fotbaliştilor l-i se va comunica prin telefon, că sunt băgați în somaj tehnic. Pe întraga perioadă a stării de urgenţă, elevii lui Adi Mihalcea vor încasa doar cât prevede legea, adică 2.380 de lei net.

Șefii din Ștefan cel Mare nu se vor oprii aici şi le vor propune jucătorilor şi o renegociere a contractelor. Principalele ținte ale managerului Ionuţ Negoiţă, sunt fotbaliștii cu salarii considerate foarte mari, cum ar fi Diego Fabbrini (16.000 €), Ante Puljic (11.000 €) sau Filip Mrzljak (11.000 €). Dacă pentru șomajul tehnic există susținere legală, în cazul tăierii salariilor, trebuie neapărat acceptul fotbaliștilor. Cu alte cuvinte, dacă aceștia nu sunt de acord cu micşorarea contractelor, patronul Negoiță nu are ce să facă.

Da-i o nota Articolului

0 / 5. Numarul de voturi: 0

leave a reply