Autorităţile din Marea Britanie continuă să impună izolat cele mai severe restricţii, care au ajuns să afecteze milioane de persoane.
Guvernul conservator spune că metoda sa începe să dea rezultate, dar opoziţia laburistă şi experţii în sănătate propun o nouă carantină la nivel naţional, pentru a limita numărul infectărilor şi al deceselor de Covid, aflate în creştere alarmantă.
Nottingham, un oraş de aproape 300.000 de locuitori, şi zeci de alte localităţi din Anglia, a intrat la miezul nopţii în zona de risc pandemic foarte înalt.
Acest lucru permite autorităţilor să impună cele mai severe restricţii, cum ar fi interzicerea socializării, închiderea locaţiilor din sectorul ospitalier şi restricţii de călătorie.
În acest moment, peste jumătate din populaţia Angliei trăieşte în zone unde sunt restricţii majore. Guvernul refuză, însă, să ia în calcul o nouă carantină la nivel naţional şi insistă că abordarea sa de a acţiona la nivel local este cea corectă.
„Continuăm pe drumul pe care suntem, de a acţiona împotriva virusului. Suntem într-o situaţie mult mai bună ca în primăvară. Acum ştim unde este prezent virusul. Este corect aşa, să ne concentrăm pe acele zone unde virusul este prevalent şi nu să impunem o singură măsură pentru toate situaţiile”, a declarat ministrul de externe, Dominic Raab.
Mulţi oameni de ştiinţă care susţin o nouă carantină la nivel naţional avertizează, însă, guvernul că Marea Britanie a intrat într-o fază accelerată a pandemiei.