Creşterea cazurilor de COVID-19 determină guvernul regional să impună măsuri mai dure în Catalonia, unde, acum două săptămâni, se discuta redeschiderea discotecilor şi a cluburilor de noapte.
Situaţia s-a schimbat şi planul de limitare a interacţiunii sociale, aşa cum au spus oficialităţile catalane, va fi anunţat, în următoarele ore, dar au făcut deja un apel către populaţie să reducă deplasările şi să intre în telemuncă, până la sfârşitul lunii.
Pacienţii cu COVID-19 ocupă mai mult de 20% din locurile la Terapie Intensivă. De la începutul pandemii, Catalonia a avut peste 180.000 de cazuri de infectaţi cu SARS-CoV-2, iar numărul persoanelor decedate depăşeşte 13.500, potrivit datelor înregistrate de companiile de servicii funerare.
Şi în alte zone ale Spaniei se aplică restricţii severe, în special în oraşul universitare, cum este Granada, unde autorităţile din regiunea Andaluzia au decis închiderea căminelor studenţeşti la ora 22:00 şi suspendarea cursurilor cu prezenţa fizică la facultăţi.
Aproape un sfert din populaţia Spaniei este afectată de restricţii, deoarece izolarea zonelor cu rată mare de infectare se aplică în 43 de localităţi, dar în mai mult de 580 sunt în vigoare diverse măsuri restrictive.