Patru regiuni din Italia experimentează de o zi o aplicaţie mobilă de avertizare a cazurilor de coronavirus, descărcată deja de două milioane de italieni.
Coordonatorul măsurilor de urgenţă sanitară, Domenico Arcuri, spune că „urmărirea contactelor este esenţială în această fază a epidemiei şi cred că este mai puţin important dacă regiunile adoptă şi alte sisteme.”
În condiţiile în care Italia încearcă să salveze o parte din turismul estival, insulele Sardinia şi Sicilia au introdus propriile platforme de monitorizare a vizitatorilor pe timpul verii.
De astăzi, şi în Sicilia turiştii care intră în regiune trebuie să se înscrie pe o aplicaţie care se descarcă pe telefon intitulată „Sicilia SiCura„ – Sicilia se tratează.
Ordonanţa emisă de preşedintele insulei, Nello Musumeci, va rămâne în vigoare până la 30 septembrie.